e ciudat ca in sufletul meu esti din nou furtuna si imi simt uraganul in stomac. nu s-a schimbat nimic. sunt trista sau melancolica ca intotdeauna si nu mi-e frica. a devenit stare generala. nu mai fac diferenta dintre tristete si melancolie. nici nu mai conteaza. amandoua se impletesc perfect printre atriile si ventriculele inimii mele. o fac sa pulseze cu greu si fara neregularitati. trag usor in mine aerul cald. simt vaporii de apa, simt racoarea copacilor, simt mirosul florilor si simt razele soarelui. mi s-au amestecat simturile si tresr doar cand nu recunosc ce vad, ce simt, ce miros, ce aud. pe tine te recunosc cu orice simt, prin orice por, cu orice amprenta si cu orice visare.
iti aduci aminte cum ma strangeai de maini si te uitai prin ochii mei si vedeai lacrimile nescurse, iti aduci aminte cum ma invadai, cum te legai de mine cand ma luai in brate si ne desparteam....dar umbrele ne ramaneau unite?! imi aduc aminte de zilele vesele in doi...ce deveneau zile fericite intr-unul cand ne contopeam visele, amintirile, privirile si simturile si deveneam aceeasi persoana.
tie nu ti-e dor de mine? tie nu ti-e dor de noi? tie nu ti-e dor de rasarituri e balcon si apusuri in pat? mie nu mi-e dor de cafele lungi si discutii in priviri?...si tie si mie. si noua de noi.
Ne completam.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu