faitH

Ma gandeam azi la credinta. daca ea poate fi un refugiu temporal sau chiar un mod de a fugi de viata. cunosc persoane care se numesc credincioase pentru ca isi petrec aproape toate zilele la biserici, fac calatorii regulate la manastiri din afara orasului, se roaga ore intregi pe zii si isi lasa copii in grija celorlalti, a sotului sau sotiei. pur si simplu nu muncesc, nu aduc nici un ban in casa, nu fac nimic decat sa se roage si sa umble pe la manastiri. credinta mi se pare un lucru extrem de personal care nu trebuie sa'ti afecteze viata sociala sau sa'i afecteze in mod direct pe cei cu care traiesti. asta nu e credinta. eu cred. nu stiu daca eu cred in dumnezeu, dar cred in ceva mai mare, mai pur si mai puternic decat mine, decat oameni, planete, animale. exista acolo ceva care sufla ca morisca sa se invarteasca. si tine cu noi in majoritatea timpului. concluzia e ca ne ajutam si ne distrugem singuri. dumnezeu ne mai pune piedica din cand in cand, dar ne si intinde o mana sa ne ridicam. important e sa privim in sus.:D