Pentru ca lenjeria ta e albastra, ma trezesc la mare in fiecare dimineata. Si mi se zbat valurile la picioare si tot cerul imi intra in ochi, indiferent daca e soare sau nori de ploaie sau de zapada sau inca e luna.
Pentru ca lenjeria ta e albastra, ma simt invaluita in dragostea ta de vacanta si ASA ma trezesc la mare in fiecare dimineata. Daca nu deschid ochii pot sa jur ca sunt pe nisipul ala cald care imi invadeaza toti porii si-mi imaginez simplu si usor cum ne iubim printre scoici. Inteapa, dar cui ii pasa...
Mai e si beige si alb si verde in lenjeria ta. Ti-ai ales bine culorile nisipului si scoicilor si algelor marii in care dormim in fiecare noapte, ca sa ne trezim pe plaja in fiecare dimineata.
Pentru ca lenjeria ta e albastra, ne trezim la mare in fiecare dimineata si pentru ca ne trezim la mare, te cateri pe mine usor si tacticos ca o buburuza, de la glezne pana pe buze, ca sa nu te mai gadile nisipul si scoicile si algele din pat.
E minunat in patul tau ecuadorial. In fiecare zi e vara si cald si mereu marea la picioarele noastre.
Sa stii ca te iubesc cu dragoste de vacanta, copilaresc de pura. Si te iubesc asa in fiecare dimineata aici, la tine in pat, unde se trezeste in jur de 8 sau 9 marea la mine in suflet si in lenjeria ta albastra.
luni, 11 februarie 2013
marți, 5 februarie 2013
luni, 19 noiembrie 2012
Poate
Incet, incet din noi raman doar umbre. Se scurge incet viata din mine. Chiar daca nu la propriu. Simt cum mi se scurg visele si dorintele. Nu mai iubesc la fel. Nu mai am cu ce. Am cazut in azi, ieri si maine. Am alunecat in liniste, in oboseala, in rutina. Si totusi nu ma plang de rutina. Rutina e buna cand faci ceva cu placere. Pun accentul pe "ceva".
Simt o durere in degete. O durere surda. Mi s-a scurs tristetea in varful degetelor. Suna adanc. Nu e. E doar in varful degetelor. A fost adanc tot negrul ala odata, adanc in mine s-a inradacinat incet si prin dragostea oamenilor din jurul meu. M-am uitat pe mine si m-am gandit numai la ei si l-am lasat sa-mi cutreiere sufletul. Si acum nu ma mai doare. M-am obisnuit. Mai simt uneori, ca acum, tristetea in varful degetelor.
Am lasat ideea de "viata" a altora sa ma inghita. Ce dracului s-a intamplat cu mine? Cand dracului m-am degradat atat de mult?Sufleteste... In momentele in care mai cunosc un om cu un mic licurici de ceva frumos in el imi aduc aminte de mine si-mi vine sa plang. Si ma leg de el scurt asa ca sa nu plang. Dar in final sunt singura. Sufleteste am ramas singura de mult. Sunt pe partea cealalta a haului astuia fata de oamenii cu care cred ca m-as intelege si m-ar intelege.
Toate lucrurile astea nu le pot explica. Am doar o mare frustare care nu pleaca nicaieri. Astept ceva care sa ma loveasca tare de tot. Ca o unde de "ceva" sa ma aduca la ce eram. Un copil visator si care traia din metafore. Nu mai sunt copil, dar sunt sensibila la metafore. E ca un deja-vu de fiecare data cand citesc sau aud una. Mai simt un fior in mine.
Imi aduc aminte ca vroiam sa scriu o carte.
Poate...Candva o sa-mi corectez lucrarea finala a unei povesti traita cu adevarat de mine in care cineva de pe partea cealalta a haului sa se regaseasca si sa ma caute. O sa fie Olimpul meu.
Cat mai e lumina in mine o sa lupt sa o pastrez. Nu vreau sa ramana o umbra din mine...
Nu. Nu vreau.
Simt o durere in degete. O durere surda. Mi s-a scurs tristetea in varful degetelor. Suna adanc. Nu e. E doar in varful degetelor. A fost adanc tot negrul ala odata, adanc in mine s-a inradacinat incet si prin dragostea oamenilor din jurul meu. M-am uitat pe mine si m-am gandit numai la ei si l-am lasat sa-mi cutreiere sufletul. Si acum nu ma mai doare. M-am obisnuit. Mai simt uneori, ca acum, tristetea in varful degetelor.
Am lasat ideea de "viata" a altora sa ma inghita. Ce dracului s-a intamplat cu mine? Cand dracului m-am degradat atat de mult?Sufleteste... In momentele in care mai cunosc un om cu un mic licurici de ceva frumos in el imi aduc aminte de mine si-mi vine sa plang. Si ma leg de el scurt asa ca sa nu plang. Dar in final sunt singura. Sufleteste am ramas singura de mult. Sunt pe partea cealalta a haului astuia fata de oamenii cu care cred ca m-as intelege si m-ar intelege.
Toate lucrurile astea nu le pot explica. Am doar o mare frustare care nu pleaca nicaieri. Astept ceva care sa ma loveasca tare de tot. Ca o unde de "ceva" sa ma aduca la ce eram. Un copil visator si care traia din metafore. Nu mai sunt copil, dar sunt sensibila la metafore. E ca un deja-vu de fiecare data cand citesc sau aud una. Mai simt un fior in mine.
Imi aduc aminte ca vroiam sa scriu o carte.
Poate...Candva o sa-mi corectez lucrarea finala a unei povesti traita cu adevarat de mine in care cineva de pe partea cealalta a haului sa se regaseasca si sa ma caute. O sa fie Olimpul meu.
Cat mai e lumina in mine o sa lupt sa o pastrez. Nu vreau sa ramana o umbra din mine...
Nu. Nu vreau.
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
zapada...
Am nevoie sa-mi raspund la niste intrebari ca sa pot trece mai departe. Am nevoie de o schimbare mare si n-am curajul sa o fac si nici toate coordonatele. Nu stiu ce e bine sau ce e rau pentru mine acum. Simt o foame continua si stiu ca nu vine din stomac. Vine dintr-un disconfort fundamental pe care il simt in toti porii. Singurul lucru pe care il simt e ca nu simt nimic. As vrea sa vomit raul asta din mine, sa bolesc putin si sa uit de tot si sa o au de la capat, dar mai intai trebuie sa-mi raspund la niste intrebari.
cum am ajuns aici?
de ce renunt asa usor la visele mele mici pentru visele altora mari?
de ce sunt extenuata?
de ce simt ca nu-mi ajunge nimic, mai ales timpul?
Nu ma simt iubita cu adevarat. Nu stiu de unde vine nemultumirea asta, dar vine de undeva din mine. Doar o simt si nu pot sa o explic. Stiu ce vreau, dar nu pot sa spun de ce sau cum sa fac sa fie asa. Incerc sa ma leg de orice prostie ca sa ma fac ca sunt fericita. Nu mi-a placut niciodata iarna, dar zilele astea am iubit zapada mai mult decat orice.
Vreau sa am timp sa ma uit in jur si sa vad iar lucrurile mici si frumoase. M-am pierdut pe mine. Mi-e atat de clar.
Mi-e atat de clar.
cum am ajuns aici?
de ce renunt asa usor la visele mele mici pentru visele altora mari?
de ce sunt extenuata?
de ce simt ca nu-mi ajunge nimic, mai ales timpul?
Nu ma simt iubita cu adevarat. Nu stiu de unde vine nemultumirea asta, dar vine de undeva din mine. Doar o simt si nu pot sa o explic. Stiu ce vreau, dar nu pot sa spun de ce sau cum sa fac sa fie asa. Incerc sa ma leg de orice prostie ca sa ma fac ca sunt fericita. Nu mi-a placut niciodata iarna, dar zilele astea am iubit zapada mai mult decat orice.
Vreau sa am timp sa ma uit in jur si sa vad iar lucrurile mici si frumoase. M-am pierdut pe mine. Mi-e atat de clar.
Mi-e atat de clar.
joi, 5 ianuarie 2012
Ma gandesc in ce stare am ajuns sa fiu daca scriu pe un blog pe care am scris candva si ma ajuta, in sa nu l-am mai vizitat de mai mult de 6 luni.
Astept sa ma lovesc de ceva. Sunt intr-o cadere libera si nici nu ma opresc,nici nu ma trage nimeni pe o margine, nici nu ajung dracului odata jos. Macar atat. Sa ajung jos si sa pot sa-mi gasesc drumul inapoi. Sa o iau de la capat cumva si sa gasesc scara aia care mi-e deschisa si sa ma apuc sa urc. Vreau sa ajung la un final. Ma ucide asteptarea asta fara niciun final si presiunea de a lua niste decizii care o sa-mi schimbe viata sub anumite aspecte Acum. N-am chef si nici energia necesara...si nici sustinerea necesara. Nu stiu de ce simt ca ceva ma tine in loc. Viata mea nu evolua deloc cand eram acasa si totusi simteam ca se misca cumva in sus. Realizez ca in ultimele luni mi-am dat seama cum e sa fii cu adevarat si fundamental nefericit. Si, doamne, cat incerc sa schimb asta si nu pot si nici n-am curajul sa fac o schimbare atat de mare in viata mea. Nu tine de ceva nou exterior, ci de ceva nou interior. Vreau liniste. Vreau liniste atat de mult ca-mi vine sa urlu. Si simt ca nu e nimeni cu mine. Nu am pe cine sa apuc de o mana si sa-i spun:"Nu mi-e bine, nu intelegi?! Mi-e frica si am nevoie de tine!" Nu am. Nu ma intelege. Si, in definitiv, daca tot ma simt atat de singura mai bine as fi singura si cred ca as suferi ma putin. Dar mi-e frica sa fac asta...mi-e frica de mai rau. Ma tin de lucruri de nimic. Si pentru orice miscare as face, nimeni n-o sa inteleaga de ce. Nici eu nu pot sa explic, dar e rau. Sunt nefericita si nu pot sa ma misc de aici. Si cui sa-i spun?! Si cui sa-i spun fara sa dau mai departe toata nefericirea asta?! m-am saturat sa plang. inainte avea un efect. acum nimic.
Astept sa ma lovesc de ceva. Sunt intr-o cadere libera si nici nu ma opresc,nici nu ma trage nimeni pe o margine, nici nu ajung dracului odata jos. Macar atat. Sa ajung jos si sa pot sa-mi gasesc drumul inapoi. Sa o iau de la capat cumva si sa gasesc scara aia care mi-e deschisa si sa ma apuc sa urc. Vreau sa ajung la un final. Ma ucide asteptarea asta fara niciun final si presiunea de a lua niste decizii care o sa-mi schimbe viata sub anumite aspecte Acum. N-am chef si nici energia necesara...si nici sustinerea necesara. Nu stiu de ce simt ca ceva ma tine in loc. Viata mea nu evolua deloc cand eram acasa si totusi simteam ca se misca cumva in sus. Realizez ca in ultimele luni mi-am dat seama cum e sa fii cu adevarat si fundamental nefericit. Si, doamne, cat incerc sa schimb asta si nu pot si nici n-am curajul sa fac o schimbare atat de mare in viata mea. Nu tine de ceva nou exterior, ci de ceva nou interior. Vreau liniste. Vreau liniste atat de mult ca-mi vine sa urlu. Si simt ca nu e nimeni cu mine. Nu am pe cine sa apuc de o mana si sa-i spun:"Nu mi-e bine, nu intelegi?! Mi-e frica si am nevoie de tine!" Nu am. Nu ma intelege. Si, in definitiv, daca tot ma simt atat de singura mai bine as fi singura si cred ca as suferi ma putin. Dar mi-e frica sa fac asta...mi-e frica de mai rau. Ma tin de lucruri de nimic. Si pentru orice miscare as face, nimeni n-o sa inteleaga de ce. Nici eu nu pot sa explic, dar e rau. Sunt nefericita si nu pot sa ma misc de aici. Si cui sa-i spun?! Si cui sa-i spun fara sa dau mai departe toata nefericirea asta?! m-am saturat sa plang. inainte avea un efect. acum nimic.
luni, 11 iulie 2011
Era
Sa scriu aici era asa o chestie personala. ceva ce nu stia multa lume si facea sa spun majoritatea lucrurilor pe care le simt. ideea e ca nu am mai facut asta de foarte mult timp si mi-e dor, dar sunt secata asa de cuvinte si cum simteam nevoia inainte sa ma exprim cumva, acum simt nevoia sa ma si inteleaga cineva.
as fuma o tigara. as vrea sa-mi aprinda cineva o tigara si sa s uite la mine cum trag din ea. I do that!.
ma gandeam la ce sunt eu buna in viata asta. am fost o data buna la balet. ma facea sa ma simt mandra. regret. acum nu mai sunt buna de nimic. nu-mi place decat sa studiez lumea. si sa iubesc. asta fac. iubesc ca o fraiera. iubesc oamenii. chiar daca ma enerveaza, chiar daca ma iubesc, chiar daca ma ignora, chiar daca ma irita, chiar daca sunt nu sunt ok...iubesc oamenii. si pe tine te iubesc. si cand iti spun sa nu ma dezamagesti iti spun pentru ca sunt satula de asta. oamenii n-au facut decat sa ma dezamageasca. toti oamenii pe care ii iubeam m-au dezamagit. in diferite moduri. mai importante sau mai putin importante. si ma gandesc ca nu mai vreau sa ai trec o data printr-o despartire. mi-ar fi greu sa o iau de la capat,iar. mi-e greu sa am incredere in tine. i'm working on it. sunt un fel de burete de afectiune. nu o sa ma obisnuiesc cu mai putina...o sa vreau din ce in ce mai mult, dar dau inapoi cu toata fiinta mea.
am vazut un curcubeu azi. era asa multa culoare printre gri:)
as trage un fum din tigara aia...si as mai bea o gura. din tine.
as fuma o tigara. as vrea sa-mi aprinda cineva o tigara si sa s uite la mine cum trag din ea. I do that!.
ma gandeam la ce sunt eu buna in viata asta. am fost o data buna la balet. ma facea sa ma simt mandra. regret. acum nu mai sunt buna de nimic. nu-mi place decat sa studiez lumea. si sa iubesc. asta fac. iubesc ca o fraiera. iubesc oamenii. chiar daca ma enerveaza, chiar daca ma iubesc, chiar daca ma ignora, chiar daca ma irita, chiar daca sunt nu sunt ok...iubesc oamenii. si pe tine te iubesc. si cand iti spun sa nu ma dezamagesti iti spun pentru ca sunt satula de asta. oamenii n-au facut decat sa ma dezamageasca. toti oamenii pe care ii iubeam m-au dezamagit. in diferite moduri. mai importante sau mai putin importante. si ma gandesc ca nu mai vreau sa ai trec o data printr-o despartire. mi-ar fi greu sa o iau de la capat,iar. mi-e greu sa am incredere in tine. i'm working on it. sunt un fel de burete de afectiune. nu o sa ma obisnuiesc cu mai putina...o sa vreau din ce in ce mai mult, dar dau inapoi cu toata fiinta mea.
am vazut un curcubeu azi. era asa multa culoare printre gri:)
as trage un fum din tigara aia...si as mai bea o gura. din tine.
miercuri, 29 decembrie 2010
acum simt
stii ce vreau acum de la tine?sa ma iubesti ca si cum ai exploda.sa simti cum vrei sa-mi arati si sa-mi spui asta prin toti porii.sa simti cum vibreaza sufletul in tine si sa-ti vina sa vomiti de atata fericire.sa te pierzi in ochii,gustul si mirosul meu.sa vrei sa-mi spui ca ma iubesti in fiecare secunda, in continuu...cu zambetul pe buze.explodeaza!eu asta simt.
miercuri, 16 iunie 2010
roz si galben si vanilie
ieri te-am iubit si vroiam sa te iubesc si azi, dar ai ales sa te uiti la un film, sau la doua, sau toata seara.o sa te iubesc in timpul tau liber si, cand o sa fii ocupat, o sa stau linistita pe curcubeul meu si o sa-mi mananc acadeaua pentru limba verde si o sa uit ca ai treaba. dupa, o sa vii cu ploaia ta de baloane colorate si o sa te iubesc iar cu toata culoarea din curcubeu si de pe limba. as vrea eu... dar filmul tau e prea lung si prea greu de urmarit... am zis ca o sa-l vedem impreuna, dar n-avem loc pe canapeaua ta... n-ai loc decat tu acum, dar o sa astept sa-ti dai jos toate frustrarile, fricile si toate iubirile ca sa pot sta si eu langa tine...dar deocamdata stai bine asa si eu stau linistita pe curcubeul meu de vise si-mi mananc acadeaua pentru limba verde si astept.sa nu uiti ca nu-mi place sa astept...te sarut roz si galben si vanilie...
duminică, 13 iunie 2010
Nu iubi.
"Locuiesc vis-a-vis. Te vad in fiecare dimineata gol cu ferestrele larg deschise. Nu m-arat caci asta te-ar face sa zambesti. Te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea singur ca sa-ti alegi cine vrei sa fii. Cred ca doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nicio masca si atunci iti venea in vizita aceeasi femeie, dar atunci inchideai ferestrele, toate, si trageai perdelele, toate, si plecau toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine, atat de rau, de fapt. Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie."
luni, 3 mai 2010
hei!
in weekend mi s-a facut dor de mine.poate si de tine.dar mai mult de mine.acum cred ca e singuru moment cand vreau sa treaca timpul mai repede si de tot.sa nu-mi lase nimic...amintiri..nimic. doar pentru ca e ceva ce ma doare de ceva timp si nu stiu unde si nu stiu ce.doar simt ca ma doare.vreau sa treaca stresul asta si sa pot sa ma intalnesc cu mine la o tigara pe o caldura torida la umbra,singura, eu si sticla de fanta de la colt. si poate mai aflu ceva nou.sau ceva vechi. astept sa ma linistesc iar si sa nu mai plang de neputinta.la un moment dat te saturi...si eu incep sa ma satur.dar mai am 2-3 luni pe care o sa le plang in continuare si dupaia o sa sec si o sa o iau de la capat si o sa ma distrez...cam atat!
marți, 23 februarie 2010
infuzie lirica.
Nichita Stanescu
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
De dragoste
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrişnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii faptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasa
şi eu numai pentru ea trîăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrişnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii faptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasa
şi eu numai pentru ea trîăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El un om singur.
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El un om singur.
atat.
sâmbătă, 20 februarie 2010
n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine, n-ai chef de mine.punct.stop.
te iubesc.noapte buna.
vineri, 19 februarie 2010
glow.
uite e soare.nu a murit fericirea de tot.incepe sa se faca frumos si eu imi pierd cheful de invatat.
e inca frig, dar ce conteaza.e soare si mai poti sa vezi pe cineva zambin pe strada si sugari in carucioare si mamici obosite, dar fericite.nu e vorba de tensiune, presiune, coloana de mercur care urca sau coboara, e vorba doar de soare si lumina. si poate ca o sa vina primavara si o sa miroase a ghiocei.sau nu...nu conteaza oricum.acum e soare si nu a murit fericirea de tot.
marți, 16 februarie 2010
imaginar.
m-am schimbat.gata.tot ce am scris pana acum a fost de undeva din mine, loc care acum s-a inchis. azi mi-am dat seama de ce imi tot citesc propriile povesti iar si iar si nu le mai recunosc si nu mai sunt in stare sa scriu altele.pentru ca nu mai sunt eu cea care scria despre dragoste si saruturi si pasiune si iar iubire si fum si vise. m-am lasat de fumat. nu mai visez frumos.visez serpi si reni si ciorba de ren. si sincer tot ce am de spus si de simtit nu vreau sa se piarda, dar acum trebuie lasat undeva de-o parte, poate in acelasi loc de unde o sa-l scot impreuna cu alte povesti noi despre suflet.regret vremea cand imi doream sa ma fac actrita si sa fiu in mijlocul piesei, nu doar sa o admir din sala si sa-mi inchipui ce simte fiecare actor.regret ca nu mai sunt creativa, nu practic...creativa pentru mine.am intrat in rutina si ma ucide.incet, incet.si nu pot sa fac nimic sa schimb asta.pentru ca si personalitatea mea e in acelasi loc cu povesti.
dar inca iubesc si sper ca asta sa ma aduca la loc la un moment dat.am incredere ca asta o sa ma aduca inapoi.acolo unde sufletul meu inca mai spune povesti si ii mai pasa inca.chiar daca acolo doare, dar macar simt ceva.
acum o sa trag un fum din tigara mea imaginara si o sa iau o gura din vinul rosu de deasupra patului si o sa ma transform in gri si o sa ma iubesc asa orb si o sa te iubesc asa pe nevazute.
sâmbătă, 6 februarie 2010
decat atat
as vrea sa scriu toate lucrurile frumoase pe care mi le spui si toate imaginile alea dragute...doar ca sa nu uit de ce...
imi place sa te lasi asa greu si lenes pe spatele meu doar pentru ca e singurul lucru pe care pot sa mi-l imaginez stand cu ochii inchisi, singura. si de fiecare data cand faci asta gandesc cu fiecare coltisor al corpului meu si incerc sa memorez toata senzatia aia de siguranta si caldura si... atunci ma inchid intr-o bula care opreste tot stresul, oboseala, galagia si raman decat eu si tu deasupra mea in liniste...si nici macar tu nu mai existi...nu astept sa spui nimic, sa faci nimic...doar sa stai si atat. dar sa fii acolo.
nici eu nu-ti spun ca te iubesc atat cat ai merita,da' astia suntem.si e important ca stim.
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
luni, 11 ianuarie 2010
bucuresti.
nu stiu de ce m-am hotarat sa raman aici.imi place.suna bine.e simplu.nu stiu daca imi place bucurestiul sau nu.imi place bucurestiul noaptea.e ceva acolo care simt ca face parte din mine.chiar nu stiu daca imi place bucurestiul.imi place bucurestiul tau.da,al tau.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
